Noul președinte desemnat al CNA: Soțul meu lucrează în TVR, dar nu sunt în conflict de interese

Noul președinte desemnat al CNA: Soțul meu lucrează în TVR, dar nu sunt în conflict de interese
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 31/01/2019, 22:50

Laura Georgescu, desemnată președinte al CNA, dar încă nevalidată de Parlament, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că soțul ei, Marius Georgescu, lucrează ca editor în Televiziunea Română, precizând că nu se consideră într-un eventual conflict de interese.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a organizat, joi, o conferință de presă, pentru a „se prezenta” publicului, în noua formulă, care cuprinde patru noi membri: Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda și Florin Gabrea. Cu toate acestea, Florin Gabrea nu a participat la conferința de presă, nefiind precizat motivul absenței sale.

„Scopul întâlnirii noastre este să ne prezentăm în noua formulă și să aflați ce strategie își pregătește CNA pentru anul în curs. Patru din cei 11 membri sunt noi și mă refer la Florin Gabrea, Monica Gubernat, Viorel Buda, votat acum două zile vicepreședinte, și la mine, propunerea Consiliului pentru funcția de președinte”, a spus în conferința de presă Laura Georgescu.

Întrebată în conferință dacă consideră că este în vreun fel incompatibilă cu noua funcție de președinte al CNA, asimilată celei de ministru, având în vedere că, potrivit propriei declarații de avere, (publicată pe site-ul Departamentului pentru Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului României, n.r.) soțul său, Marius Georgescu, este angajat al Televiziunii Române, Laura Georgescu a răspuns: „Da, recunosc «delictul» (exprimare ironică, n.r.) de a fi soția unui editor la programul de știri al Televiziunii Publice. Pornim într-un parteneriat firesc, cu mici dubii. Orice relație, credeți-mă, funcționează până la jumatea drumului. Eu vin până la jumatea drumului în fața dumneavoastră și aștept reciprocitate. Cum ar putea un editor care redactează știri să fie în conflict de interese cu funcția asimilată rangului de ministru, dar plătită sub salariul meu de consilier superior al Guvernului României de zece ani, să vină în contradicție cu deciziile unui organism colectiv, care înseamnă 11 membri și primele 4 instituții reprezentate aici”.

Pe de altă parte, în cadrul CNA nu a mai existat o astfel de situație, ca soțul sau soția unui membru al CNA, desemnat președinte, să fie angajat al vreunei televiziuni.

„(…) eu sunt funcționar public și am absolvit curs de conflict de interese și incompatibilități, aștept cu mare drag să împărtășesc (…) unde este conflictul de interese între un editor angajat al Departamentului Emisiunilor Informative și Sport din cadrul Televiziunii Române (…) – ce delict, Dumnezeule mare?! (…) și un om propus de CNA și susținut de alți 10 oameni, cred eu, cerebrali, reprezentând primele patru instituții din această țară, dar aștept”, a mai spus Laura Georgescu.

Întrebată cine a propus-o și de ce și-a dorit funcția de președinte al CNA, pentru care Laura Georgescu a fost singura candidată și câștigătoare într-o ședință cu ușile închise desfășurată pe 28 decembrie, aceasta a răspuns: „Zece ani de zile am fost jurnalist și producător TV. După 10 ani, din raționamente absolut umane, dorința de a avea copii, am trecut în administrația publică centrală. De zece ani, lucrez în Guvernul României. Am fost propunerea acestei instituții fiindcă de zece ani mă cunoșteau”.

Ea a mai spus că și-a dorit să vină pentru a fi alături de ceilalți membri ai CNA. „De ce mi-am dorit să vin? Există o perioadă în viața oricărui om în care deși toate judecățile spun nu, el spune da. Și sunt vie, mulțumesc lui Dumnezeu, încât să spun da încerc, da putem. Cred că am venit în primul rând din respect pentru Cristina Trepcea și Narcisa Iorga, două femei pe care a trebuit să le cunosc întâi din presă. Cred că am venit pentru Răzvan Popescu, pentru Mihai Mălaimare, pentru Cristian Mititelu, pentru Valentin Jucan, pentru Lorand Turos, să pun umărul să ne facem treaba și cred că am venit pentru toți colegii mei, care astăzi sunt puncte cheie în toate televiziunile și sunt mândră de acest lucru și am venit pentru toți românii, cu care mă solidarizez, în secunda în care mă uit la televizor”, a spus Laura Georgescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice...
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din...